In mod paradoxal, multi artisti mari au dus lipsa acuta a banilor de-a lungul vietii si totusi multe opere de arta sunt licitate la preturi exorbitante. Desi aparent simboluri ale unor universuri diferite, ca si banii, arta este moneda de schimb, simbol al luxului. Colectiile rafinate de arta definesc clar linia in care spiritualitatea se imbina cu bunastarea.
In acest spirit, al banului transformat in arta, crede si Deutsche Bank. Traditia de colectionar de arta a lui Deutsche Bank isi are radacinile prin anii '70. Incepand cu o pinacoteca clasica, colectia a fost extinsa astfel incat sa inglobeze arta moderna sub diferite moduri de manifestare: instalatii, filme, design, fotografie. Colaborarea Deutsche Bank - Guggenheim s-a nascut simplu, spontan, ca urmare a intalnirii dintre Thomas Krens, Director of Guggenheim Foundation, New York, and Hilmar Kopper, reprezentantul Deutche Bank in 1996. O simpla conversatie intr-un avion, o idee de proiect, inceputul unei frumoase prietenii. Astfel cladirea Deutsche Bank de pe Unter den Linden a devenit muzeul in care o mare parte din piesele colectiei de arta sunt expuse publicului larg.
Mai mult, cine e interesat sa vada colectia privata de fotografie ce decoreza coridoarele ce duc spre birourile Deutsche Bank, poate beneficia de un tur ghidat gratuit cu conditia sa profite de cele 5 zile care au mai ramas din luna fotografiei si sa faca repede o programare prealabila, telefonic sau prin email. Tocmai am beneficiat de o astfel de introducere ghidata ieri seara in luxoasa cladire de pe Unter den Linden. Ghida noastra extrem de dragutza si vorbind o engleza cu accent carliontzat ca la carte, desi uneori nu-si amintea cuvinte, ne-a infatisat fotografii, fotografiile si povestile lor din puncte de vedere obiective si subiective. A fost primul meu tur ghidat intr-o expozitie care de fapt era locul de munca al unor oameni financiari si experienta mi s-a parut inedita. Desi pretentia mea se astepta la o colectie mai mare, chiar si in acest esantion redus, dupa parerea mea, mi-am descoperit o iubire. O fotografa japoneza care m-a impresionat cu imagini de basm si pareri mult prea personale. Numele ei, Miwa Yanagi, m-am chinuit sa-l tin minte si l-am tot repetat in cap pe tot parcursul vizitei; din acest motiv nu-mi mai amintesc cum se numea nici unul dintre ceilalti fotografi din colectie...tot e bine ca am ramas cu ceva. Parerile mult prea personale ale lui Miwa sunt despre femeia japoneza din zilele noastre. Un portet individual stabilit pe fondul uniformizarii. artista incearca sa descopere personalitatea femeii sa descifreze sperantele si dorintele din spatele mastii comune de papusica facuta sa incante. In seria Elevator Girls apare acest motiv al uniformitaii, in care fetele tinere se confunda unele cu altele imbracate in unifoma lor dragalasa impusa de societate. Artista documenteaza aceasta serie ca un soi de autoportet; se regaseste in aceste elevator girls ca proaspata albsolventa de universitate care imbraca costumul de profesoara. costumul pe care il imbraca personajele este format atat din haine cat si din gesturi, posturi, mimici si comportamente similare. Dorinta artistei pentru prezentarea colectiei a fost accea de a folosi ghide care sa fie imbracate toate la fel si sa recite un text impus completat de seria de gesturi si mimici aferente.
"Miwa Yanagi: The Elevator Girls series was about myself as well as other Japanese women. When I started the series, I was working as a teacher after graduating from university. Back then, I strongly felt that I was just playing a role in a standardized society, having a particular occupation in a particular setting. I did not work as an elevator girl literally, but the idea resonated in me in a symbolic way.
It represented myself and my circumstances. A young woman who operates an elevator works in a narrow, box-like space, which elevator girls call "the basket." They have to repeat the same gesture over and over all day. I felt that the Elevator Girls
series was very cynical in the beginning when I started it as a performance, not as photography. I had a woman sit still in the same posture smiling in a narrow space wearing an elevator girl's uniform. I also had women keep sitting or smiling
in a real-size elevator hall which I created.
I used a lot of models for the elevator girls series. They were like dolls or mannequins because of my control. I switched to photography from performance art because I wanted to control their performance 100 percent. As a result, they became
mannequins. In the process of making the series, I had opportunities to talk with models who were in their twenties. It was interesting. They want something for their future. But, they have hard time expressing what they want as if their desires
were subdued or locked inside. It's hard to tell when locked. Japanese women today conceive themselves as someone who are lovable. They think they have to be lovable and liked by everyone around them. Especially young women think that they don't
deserve to live if they are not like that. As a result, they don't talk openly about their wishes or strange desires even though they had some ideas about who they wanted to be when they were children. In order for them to recall their childhood
dreams, they need to be liberated from their youthfulness." (Interview with Miwa)
In interviul pe care l-am gasit cu Miwa mi s-au parut interesante ideile ei despre femeia japoneza moderna. Anul acesta am fost si eu in Tokio si am ramas impresionata de stilul foarte extravagant si provocator al femeilor japoneze. Miwa discuta despre costumatie si conformism, despre asa numitul stil Ganguro al fetelor tinere si rebele. Cum de fapt in spatele acestei aparente rebeliuni se ascund nazuintele cele mai traditionale, acelea de a forma o familie de la varste fragede si de a duce o viata casnica.
Motivul mastii ca dedublare a sinelui si ca proiectare in timp a femeii tinere apare pregnant in seria "Fairy Tales". Fotografiile din aceasta serie sunt reprezentari din povesti ale fratilor Grimm cum ar fi: Scufita Rosie, Frumoasa din Padurea Adormita sau Rapunzel; sau din Fetita cu Chibrituri a lui Andersen sau Povestea sarmanei Erendira si a bunicii sale fara suflet a lui Garcia Marquez. Rapunzel este preferata mea. Nu stiu de ce, probabil pentru ca am o slabiciune pentru parul femeilor. Colectia este alb-negru. Fotografiile sunt socante prin izbitoarea antiteza intre tinerele modele si personajele imbatranite cu masca. In fiecare imagine se afla inocenta si frumusete alaturi de ceva rau. fiecare imagine contine un miez negru, o amenintare in mijlocul unui vis. succesiunea de tablouri sunt ca imagini ale unui cosmar-frumos, vis-trauma din care nu vrei sa te trezesti. Enigmatic si crud. un adevar ireal si fantasmagoric. nu poti diseca imaginea, personajul rau este un alter-ego al personajului bun si intreaga imagine e un trup. e toata povestea spusa dintr-o data. Am ramas fascinata in fata tabloului cu par mult, asa am numit eu imaginea despre Rapunzel, intrigata ca nu stiam povestea.
Seria de fotografii "My Grandmother" proiecteza tanara femeie in viitor, cum va arata cand va fi cu 50 de ani mai batrana. Tablourile surprind prin culoare si dinamism. Aceasta serie nu era prezenta cu nici un exponat in colectia pe care am vazut-o.
In concluzie Miwa Yanagi trezeste trairi. In fata unei fotografii de-a ei inima bate. Mi-as pune la mine in camera Rapunzel sa imi transform camera in labirint.
No comments:
Post a Comment