METROU MELODY (sau Dupamiezi Narcoleptice in U-Bahn pe Drumul spre Munca)

Uneori mi se intampla sa dorm pana tarziu chiar si in timpul saptamanii si sa o pornesc pe drumul spre munca la ore excesiv de inaintate spre pranz. In jur de ora 1 - 1:30 p.m.. Daca va aflati situati pe una dintre banchetele confortabile ale metroului U7, diectia Rathaus Spandau, undeva intre Bayerische platz si Blisser Strasse s-ar putea sa aveti parte de o supriza muzicala sau de un mini-duet; s-ar putea sa asistati fix la rmatoarea sceneta. Un barbat si o femeie intra in metrou. El va canta la chitara iar ea il va acompania la balalaica, o melodie usor tremurata dar nespus de duioasa, va va intrerupe sirul gandurilor si poate veti pica intr-o stare de usoara reverie. Poate va veti uita mai indeproape la ei si veti ramane impresionati de fragilitatea ei sau de aerul lui semidoct cu tacalie. Poate fiindca afara este deja inceput de noiembrie iar balalaica scanceste duios va veti gandi la ei ca la doi greieri mari aciuati in metrou, ba chiar ati incerca sa vi-i imaginati si in afara acestui scenariu banal, in intimitate. La fiecare tremurat mai patetic al balalacei pe care ea o tine in brate cu deosebita delicatete si peste care trupul ei subtire sta aplecat, ea isi ridica ochii mari catre el. Fiecare sincronizare a lor este din priviri. Cantecul lor dureaza doua statii. Finalul este abrupt si un pic mai alert, se uitaunudu-se iar unul la altul terminand cu zvacnire si capul dat un pic pe spate. Apoi el traverseaza vagonul pentru a strange umila contriburie a contemporanilor, iar ea il asteapta la capat, la una dintre usi, pe care vor iesi impreuna. Am crezut multa vreme ca vibratia dintre ei este dincolo de muzica, probabil ca sunt amanti. Incercam sa-mi imaginez acceasi scena din perspectiva lor, poate scenele cumulate cu melodia cea trista ca laitmotiv, poate refren al iubirii lor. Cum isi va aduce el aminte de ea peste timp. Cum isi vor aminti ei perioada asta din viata lor in prisma unei melodii. I-am intalnit in mai multe dupamiezi in care visam cu ochii deschisi si-i lasam sa-mi patrunda in ganduri. Apoi cand ii priveam mai atent ceva mi se parea nelalocul lui, un pic altfel..mi s-a intamplat de cateva ori sa am senzatia asta de neliniste de parca o piesa nu se potriveste la locul ei. ce este gresit in tablou? Melodia era la fel, balalaica, privirile ei, zvacnirea de final, acceasi tacalie, doar ca...privind cu atenitie mi-am dat seama ca nu reconosteam de fiecare data femeia. Femeile se schimbau.

Oricum, ca experienta berlineza, show-ul trebuie gustat. Ca plus de atractivitate apare si inpredictibilitatea fenomenului. Apariatia lor nu poate fi determinata cu exactitate dar se incadreaza cat de cat corect in parametrii stabiliti.

Ca substitut, am sa adaug aici un cantec evreiesc la balalaica ca sa va insoteasca in citirea articolului. Desi nu e originalul in cauza, este suficient de potrivit.