TRISHA BROWN IN VARA LUI 2008

Nu pot sa las sa treaca anul fara sa consemnez pe bolg, desi un pic intarziat, revelatiile dansante din vara lui 2008. Este vorba despre festivalul de dans Tanz im August, in cadrul caruia a fost si spectacolul sustinut de trupa de dans a dansatoarei-coregrafe Trisha Brown. Eu am facut propaganda de la inceput spectacolelor de dans. Am reusit sa pescuiesc doar cateva bilete si sa castig cativa adepti. Sper sa starnesc interesul si sa mearga cat mai multa lume la acest festival in vara anului urmator.

Spectacolul Trishei Brown a fost exquisite, rafinat. Am ineteles inca o data ce inseamna talent. Cum talentul exista ca o stare de fapt pluteste in aer, are forma, contur, e perceptibil, clar definit, poarta amprenta stiluilui, poarta respiratia timpului, a ochiului, a trupului sanatos sau bolnav, viata omului respectiv care-l poseda sau de care este posedat. talentul este in acelasi timp foarte simplu.foarte natural, o existenta de sine statatoare stralucind. piesele purtau toate amprenta, imbracau croiala acestui stil, acestui talent. foarte naural miscarile ii transforma pe oameni in pasari. respiratiile ii transforma pe oameni in pasari cu pieptul usor. pasari metalice, pasari opaci. pasari care se compun unele peste altele in aglomeratii. corpurile care se compun pe scena pot avea virtual orice consistenta; ele pot scoate prin atigere sunete felurite...miscari si sunete care sa imparta timpul si spatiul in mod deiferit, pana ce timpul, spatiul si corpul devin impreuna un ansamblu, un intreg, o armonie. ce este corpul-viu altceva, daca nu un ansamblu de spatiu-timp zvacnind agnonie, placere..sau...calm...o plaja de alte lumi...dimensiuni inghesuite unele in altele, geometrice, catarandu-se unele peste altele in tacere sau facand muzica-atigerilor-lor-unele-de-altele. aripi-de-inger care se izbesc iscand prin frecare plansetele-scantei ale timpului care zace. timpul-care-zace ca o cortina mare si alba delimitand prin taierea sa intrepatrunderea formelor sensibile percepute la randul lor de corpul-sensibil-care-sunt, fragmentat de aceste simturi pe care le am + o inima. o inima care bate la fel-cu-inima-pasarilor.(am crezut multa vreme inca de cand eram copil ca am o pasare in mine care se zbata sa iasa).

O femeie danseaza pe scena. o femeie danseaza singura pe scena cu spatele permanet intors catre public. If you couldn't see me. Umbra femeii, legata de picioarele ei, mult mai fragila se agita pe podea ca o flacara neagra. umbra femeii proiectata spre public de corpul femeii impreuna si un reflector care o lumineaza frontal, ca si cum publicul ar trebui sa fie de partea cealalta. ma uit in spatele scenei si vad un perete gol, negru. Femeia danseaza pentru peretele acela gol. ma uit si ma infior. ma simt ca si cum as privi intr-o oglinda in care nu numai ca nu ma vad, dar care reflecta doar intunericul...Ma uit in sala si remarc o fata. Imi capteaza atentia un soi de familiaritate, iar cand realizez despre ce este vorba, ma infior din nou. acolo sunt tot eu. am avut impresia pentru un moment, ca undeva in multimea din sala m-am vazut pe mine intr-un alt loc.

Urmatoarul episod se numeste "Present Tense". dansatorii calca pe aer, formeaza pendule, si la un moment dat o clepsidra. sirul miscarilor se repeta intors pe dos, incrustat in performance-ul general. sunt anumite secvente care imi plac enorm. cum ar fi cand dansatorul e luat de brate din parti si urca de-a lngul ei, iar apoi in clepsidra, cand secventa se inverseaza, ii coboara pe trup. tempoul e alert dansatorii intra si ies rapid din scena. secventele se succed si se destrama. treptele formate din trei trupuri, pe care paseste ea astfel incat mereu cel din urma vine in fata ptr a-i construi o noua treapta.

Am iesit de la spectacol in acea stare de profunda satisfactie, pe care eu o numesc stare de transa. gandurile imi atarna greu, iar trupul imi este total extenuat. Am incercat in acelsi ritm alegro sa urmaresc. sa descifrez semnele incodate in dans. ideile captive. filigranul, rafinamentul. exqisite.mi-a placut mult.

Ea este Trisha Brown, acum in varsta de 72 de ani, o femeie cu o vitalitate uluitoare.



Alte informatii interesante despre Trisha Brown postate de catre o alta admiratoare infocata se gasesc aici: http://fartguide.blogspot.com/2007/08/documenta-12-trisha-brown.html

FAIRY TALES FROM THE DEUTSCHE BANK PRIVAT COLLECTION

In mod paradoxal, multi artisti mari au dus lipsa acuta a banilor de-a lungul vietii si totusi multe opere de arta sunt licitate la preturi exorbitante. Desi aparent simboluri ale unor universuri diferite, ca si banii, arta este moneda de schimb, simbol al luxului. Colectiile rafinate de arta definesc clar linia in care spiritualitatea se imbina cu bunastarea.

In acest spirit, al banului transformat in arta, crede si Deutsche Bank. Traditia de colectionar de arta a lui Deutsche Bank isi are radacinile prin anii '70. Incepand cu o pinacoteca clasica, colectia a fost extinsa astfel incat sa inglobeze arta moderna sub diferite moduri de manifestare: instalatii, filme, design, fotografie. Colaborarea Deutsche Bank - Guggenheim s-a nascut simplu, spontan, ca urmare a intalnirii dintre Thomas Krens, Director of Guggenheim Foundation, New York, and Hilmar Kopper, reprezentantul Deutche Bank in 1996. O simpla conversatie intr-un avion, o idee de proiect, inceputul unei frumoase prietenii. Astfel cladirea Deutsche Bank de pe Unter den Linden a devenit muzeul in care o mare parte din piesele colectiei de arta sunt expuse publicului larg.

Mai mult, cine e interesat sa vada colectia privata de fotografie ce decoreza coridoarele ce duc spre birourile Deutsche Bank, poate beneficia de un tur ghidat gratuit cu conditia sa profite de cele 5 zile care au mai ramas din luna fotografiei si sa faca repede o programare prealabila, telefonic sau prin email. Tocmai am beneficiat de o astfel de introducere ghidata ieri seara in luxoasa cladire de pe Unter den Linden. Ghida noastra extrem de dragutza si vorbind o engleza cu accent carliontzat ca la carte, desi uneori nu-si amintea cuvinte, ne-a infatisat fotografii, fotografiile si povestile lor din puncte de vedere obiective si subiective. A fost primul meu tur ghidat intr-o expozitie care de fapt era locul de munca al unor oameni financiari si experienta mi s-a parut inedita. Desi pretentia mea se astepta la o colectie mai mare, chiar si in acest esantion redus, dupa parerea mea, mi-am descoperit o iubire. O fotografa japoneza care m-a impresionat cu imagini de basm si pareri mult prea personale. Numele ei, Miwa Yanagi, m-am chinuit sa-l tin minte si l-am tot repetat in cap pe tot parcursul vizitei; din acest motiv nu-mi mai amintesc cum se numea nici unul dintre ceilalti fotografi din colectie...tot e bine ca am ramas cu ceva. Parerile mult prea personale ale lui Miwa sunt despre femeia japoneza din zilele noastre. Un portet individual stabilit pe fondul uniformizarii. artista incearca sa descopere personalitatea femeii sa descifreze sperantele si dorintele din spatele mastii comune de papusica facuta sa incante. In seria Elevator Girls apare acest motiv al uniformitaii, in care fetele tinere se confunda unele cu altele imbracate in unifoma lor dragalasa impusa de societate. Artista documenteaza aceasta serie ca un soi de autoportet; se regaseste in aceste elevator girls ca proaspata albsolventa de universitate care imbraca costumul de profesoara. costumul pe care il imbraca personajele este format atat din haine cat si din gesturi, posturi, mimici si comportamente similare. Dorinta artistei pentru prezentarea colectiei a fost accea de a folosi ghide care sa fie imbracate toate la fel si sa recite un text impus completat de seria de gesturi si mimici aferente.





"Miwa Yanagi: The Elevator Girls series was about myself as well as other Japanese women. When I started the series, I was working as a teacher after graduating from university. Back then, I strongly felt that I was just playing a role in a standardized society, having a particular occupation in a particular setting. I did not work as an elevator girl literally, but the idea resonated in me in a symbolic way.

It represented myself and my circumstances. A young woman who operates an elevator works in a narrow, box-like space, which elevator girls call "the basket." They have to repeat the same gesture over and over all day. I felt that the Elevator Girls
series was very cynical in the beginning when I started it as a performance, not as photography. I had a woman sit still in the same posture smiling in a narrow space wearing an elevator girl's uniform. I also had women keep sitting or smiling
in a real-size elevator hall which I created.

I used a lot of models for the elevator girls series. They were like dolls or mannequins because of my control. I switched to photography from performance art because I wanted to control their performance 100 percent. As a result, they became
mannequins. In the process of making the series, I had opportunities to talk with models who were in their twenties. It was interesting. They want something for their future. But, they have hard time expressing what they want as if their desires
were subdued or locked inside. It's hard to tell when locked. Japanese women today conceive themselves as someone who are lovable. They think they have to be lovable and liked by everyone around them. Especially young women think that they don't
deserve to live if they are not like that. As a result, they don't talk openly about their wishes or strange desires even though they had some ideas about who they wanted to be when they were children. In order for them to recall their childhood
dreams, they need to be liberated from their youthfulness." (Interview with Miwa)

In interviul pe care l-am gasit cu Miwa mi s-au parut interesante ideile ei despre femeia japoneza moderna. Anul acesta am fost si eu in Tokio si am ramas impresionata de stilul foarte extravagant si provocator al femeilor japoneze. Miwa discuta despre costumatie si conformism, despre asa numitul stil Ganguro al fetelor tinere si rebele. Cum de fapt in spatele acestei aparente rebeliuni se ascund nazuintele cele mai traditionale, acelea de a forma o familie de la varste fragede si de a duce o viata casnica.





Motivul mastii ca dedublare a sinelui si ca proiectare in timp a femeii tinere apare pregnant in seria "Fairy Tales". Fotografiile din aceasta serie sunt reprezentari din povesti ale fratilor Grimm cum ar fi: Scufita Rosie, Frumoasa din Padurea Adormita sau Rapunzel; sau din Fetita cu Chibrituri a lui Andersen sau Povestea sarmanei Erendira si a bunicii sale fara suflet a lui Garcia Marquez. Rapunzel este preferata mea. Nu stiu de ce, probabil pentru ca am o slabiciune pentru parul femeilor. Colectia este alb-negru. Fotografiile sunt socante prin izbitoarea antiteza intre tinerele modele si personajele imbatranite cu masca. In fiecare imagine se afla inocenta si frumusete alaturi de ceva rau. fiecare imagine contine un miez negru, o amenintare in mijlocul unui vis. succesiunea de tablouri sunt ca imagini ale unui cosmar-frumos, vis-trauma din care nu vrei sa te trezesti. Enigmatic si crud. un adevar ireal si fantasmagoric. nu poti diseca imaginea, personajul rau este un alter-ego al personajului bun si intreaga imagine e un trup. e toata povestea spusa dintr-o data. Am ramas fascinata in fata tabloului cu par mult, asa am numit eu imaginea despre Rapunzel, intrigata ca nu stiam povestea.

Seria de fotografii "My Grandmother" proiecteza tanara femeie in viitor, cum va arata cand va fi cu 50 de ani mai batrana. Tablourile surprind prin culoare si dinamism. Aceasta serie nu era prezenta cu nici un exponat in colectia pe care am vazut-o.

In concluzie Miwa Yanagi trezeste trairi. In fata unei fotografii de-a ei inima bate. Mi-as pune la mine in camera Rapunzel sa imi transform camera in labirint.

GERMAN LOVE-SUNSHINE-NAIVE STORIES FOR WATCHING WITH FRIENDS IN RAINY EVENINGS

Barfuss (Sa Traiesti Cu Ochi De Copil Si-n Picioarele Goale)

"Well I've seen girls wearin' pearls and diamonds as big as rocks.
And I've seen ladies wearin' more gold than they have in Fort Knox.
But I'll tell you when my heart did really flip and I knew from the start that this is it, and you were looking so good and you were -
Barefoot - Barefoot - Barefoot - Barefoot"

Turn on the music, scoate-ti pantofii si sosetele si hai sa pornim la brat la plimbare pe iarba sau in acest anotimp lapaind cu picioarele goale pe pavajul de la metrou, fosnind frunzele sau plescaind prin baltile de pe trotuar. Daca mi te alaturi as zice ca esti "quite nice" si ti-as recomanda un film care se cheama chiar asa: "Barfuss".




"Barfuss" din recolta lui 2005, produs nemtesc de calitate superioara, regizat de catre Til Schweiger, cel care se baga si in pielea personajului-principal-el, adica Nick Keller. Un film care se dezvaluie ca un suflet de copil, pur si totusi amuzant. Daca aveti: Nevoie de o infuzie de inocenta, entuziasm, duiosie, bucurie de a trai; un Mood melancolic; sau un "Broken heart", acest film ajuta. Pregatiti-va un cadru confortabil in care sa degustati povestea si lasati-va transportati. Nu in realitate, ci intr-o lume idilica (la urma urmei este o comedie romantica) cu imagini atat de puternice si sensibile incat sigur vor rascoli in sertarul celor mai frumoase amintiri si zambete din sufletul dumneavoastra. Nu ai cum sa nu indragesti cele doua personaje Leila si Nick a caror aventura se naste in imprejurari oarecum bizare cam asa: El, Nick, este oaia neagra a familiei sale somptuase si instarite. Disparut de acasa in urma cu 4 ani, timp in care, negasindu-si locul a chimbat 6 joburi, Nick tocmai si-a gasit un al 7-lea job ca om de serviciu intr-un azil de nebuni. Nici acesta se pare ca nu va fi locul lui deoarece reuseste sa fie concediat inca din prima zi. Acesta este totusi locul care ii va schimba viata pentru totdeauna, pentru ca aici o cunoaste pe Leila (Johanna Wokalek). Leila incearca sa se sinucida, el o salveaza, asa ca ea il urmareste pana acasa si isi doreste sa ramana cu el. Leila este o fiinta fragila si deosebit de copilaroasa. Leila umbla desculta pentru ca nu ii place sa isi acopere picioarele, exprimandu-si in felul o fermecatoare rebeliune, nealiniere. Leila este extrem de neobisnuita, extrem de inocenta, extrem de curioasa. Ea nu stie sa minta. Leilei nu ii place sa fie atinsa. Atunci cand este atinsa de necunoscuti tipa. Leila are nevoie de protectie si afectiune si se lipsete de Nick. Reactia lui de la inceput este sa scape de ea, sa se elibereze de responsabilitate. Nick este invitat la nunta fratelui sau care se casatoreste cu fosta lui iubita si trebuie sa participe la aceatsa reuniune de familie. Se decide sa o ia pe Leila cu el in aceasta calatorie. Drumul intoarcerii acasa este drumul spectacular al trairilor in care iubirea si nebunia formeaza doar un mozaic frumos de momente care ii apropie foarte tare pe unul de celalalt. Fermecatoare este nebuna de Leila. Si iubind nebunia ei si dispretuind ipocrizia lumii, Nick se va retrage in final in lumea iubitei sale si i se va alatura in picioarele goale. Ii va intinde in acelasi timp mana catre o viata normala si e dispus sa o invete totul, incepand cu un ghid de cumparaturi in supermarket... [Trebuie sa mentionez din nou, oricat ati indragi povestea si personajele: DO NOT TRY IT AT HOME! Asta nu este lumea reala.]





Acum, daca Til Schweiger a reusit sa va impresioneze si doriti sa-l mai vedeti in ipostaze romantice, puteti sa-l admirati in toata splendoarea sa creativa, confectionand un iepure fara urechi (ein Keinohrhase) pentru cea de care se va indragosti in filmul care poarta acelasi nume, Keinohrhasen (2007, Germany). Fiecare iubire are mascota si momentele sale. O poveste cu o mascota nastrusnica care are momente de o savoare umoristica nemaipomenita. Deci, daca vreti sa stiti ce este aia un iepure fara urechi, cum poate fi starnita o femeie si cum sa te razbuni pe un
taximetrist fara inima, merita sa incercati:



Deci generalizare dupa 2 filme: ingredientele unei povetsi romantice sunt: iei un baiat rau, o fata f inocenta sau f speciala. la inceputul filmului el este aruncat de catre viata lui aventuroasa in locul in care se afla ea (un azil sau o gradinita), ea se leaga de el, el o descopera in timp, el greseste fata de ea, iubirea infrange totul si el isi da seama ca si el are nevoie de ea in acceasi masura in care ea are nevoie de el. Presarati cu umor si sfarsiti in Happy End!



Multumiri Fulgericai pentru duiosie si sensibilitate (in numele meu si al tuturor cantaretilor boem aruncati de soarta prin Berlin) :)

JAMES BLOND - QUANTUM OF SOLACE (or A Silly Way to Buy Tickets to a Cool Movie)

Trebuie sa incep prin a explica ca efortul implicat in adunarea biletelor si strangerea oamenilor (traditionala "gasca" de mers la film) de data asta s-a dovedit a fi unul considerabil. Parerea mea e ca intotdeauna e bine sa vezi filme din astea de actiune in starea de grup. Creeaza un sentiment de buna dispozitie sa-ti impartasesti cu cineva adrenalina secretata in timpul filmului si glumele cu bond care urmeaza dupa. De data asta, eu am jucat in rol de "organizator". Unul dintre noi interpeteaza rolul de "sabotor" - cel care nu a vrut sa vina pentru ca protesteaza impotriva politicii nemtzesti de a aduce filmele la cinematograf mult intarziat dupa data aparitiei - intarziere datorata modei foarte raspandite pe aici de a dubla filmele - actiune inutila pentru noi, mai ales cand noi vanam OV-uri. Acest protest este oarecum just, doar ca eu nu am fost niciodata ahtiata dupa hotties. Daca filmul imi place poate sa vie si dupa ce se mai "raceste" un pic. Bineinteles ca au fost cateva spirite care au aderat la aceasta politica si de data aceasta i-au spus "nu" lui Bond. De aceea am sa fac acest raport si pentru ei pe de o parte, ca sa stie ce au pierdut sau ce au de castigat daca se decid sa se razgandeasca.

In primul rand au pierdut incurcatura cu biletele dinaintea filmului. Cine e in stare sa urmareasca un pic o matematica simpla, va intelege imediat urmatoarea situatie:
Noi care eram initial 6, io care in zapaceala mea am luat 10 bilete (4 cu 4 si cu 2 grupe de locuri in sala pentru buna vizionare); cautand inca 4 oameni mai gasim 2; colega mea de apartament intre timp dezeteaza, deci 3 bilete available. Imediat inainte sa ajungem la film mai racolam 2 oameni. Uitandu-ne la print-urile pe care le avem in mana si pentru ca si cei mai multi dintre noi sunt zapaciti se creeaza impresia ca am luat asa cum era dorit initial si anume 6 bilete, imediat dupa ce ne-am strans toti 9 in fata cinematografului si incercam sa intram. Ajungem la concluzia ca trebuie sa mai cumparam 3 bilete. Doi dintre noi cedeaza nervos si vor sa se retraga, inclinand sa se mute in tabara cu sabotarea lui Bond. Ii convingem sa ramana si luam biletele. Apoi realizam ca la inceput aveam de fapt 10, deci acum avem 4 bilete in plus si incercam sa le vindem pe acestea. Gasim un cuplu de doi Americans si dam dintr-un foc doua bilete cu locuri unul langa altul. Realizam imediat ca am stricat deja succesiunea de asezare in sala astfel incat sa stam cat de cat impreuna. In grupul nostru avem doua cupluri asa ca trebuie sa ne asiguram ca ei nu vor fi despartiti. Facem o repartizare justa si apoi ne debarasam si de celelalte doua bilete pe care le mai avem, tot in favoarea unui cuplu care ne-a dispersat pe noi astia trei care am mai ramas, dar care au plecat multumiti. Vanzatorul de bilete se uita intre timp disperat la acest taraboi de cumparat si facut bisnita cu bilete, aparent fara sens, ca n-am scos nimic din asta. In sala din fericire am reusit sa facem niste mutatii cat de cat convenabile. Iar apoi... a inceput Bond...



Sincera sa fiu acest Bond nu m-a dezamagit deloc. Inceput deosebit de dinamic, alert, in priza. Muzica cool, masini cool, james bond foarte cool cand conduce in conditii extreme (tot ce prinde: masina, barca cu motor, avion), eliminand adversarii unul dupa altul, agil la inghesuiala, mototolind super masina, super barca sau super avionul, dar iesind nemototolit si impecabil de fiecare data; poate doar asa, sa-l vezi un pic sangerand, ranit, dar cu aerul acela de "Je m'en fiche" de parca ranile alea nu sunt pe el decat ca sa arate mai cool decat este. Destul de deosebit de james bond-urile precedente prin stilul in care e filmat. scenele de actiune se succed super rapid. Uneori chiar prea rapid astfel incat ca un prestidigitator, JB infaptuieste miracole fara sa te prinzi nici ce a facut nici cum a facut asa ca la sfarsitul filmului mai apar intrebari nesolutioante de genul: "care a fost de fapt actiunea filmului", "ce legatura avea cel pe care l-a prins sa-si razbune fosta iubita cu "Domini Greene". Anumite obiectii au fost aduse si in ceea ce priveste stilul actorului si acela al personajului; ca parca nu a mai fost asa de "high class" ca in filmele precedente si ca personajul ar fi castigat in skill-uri dar cica a fi pierdut din noblete. Raman de discutat aceste aspecte. In ceea ce ma priveste pe mine, nu ma asteptam la mai mult de la bond. In afara de inconsistentele mentionate, a avut destule plusuri: curse high speed, ochii lui Daniel Craig albastrii-azur-ca de sticla, indiferenti, reci si atractivi (also urechile lui clapauge si bronzul a la Hollywood), tuff ladies care si-au facut bine treaba, exotism din plin, presarat cu dune de nisip, cervesas si scene boliviene faine, imagini picturale, unele foarte frumoase. Mi-a placut de Olga Kurylenko in scena de final si foc in care arata ca un copil speriat, iar Gemma Arterton pe patul de la hotel inmuiata in petrol alcatuia o poza faina. Deci prin urmare, o seara faina, relaxanta, nimic pretentios dar totul la locul lui. Filmul ar merge foarte bine ca proiectie de perete intr-un bar de coocktail-uri, as it is, cool dinamic si cu scene faine, dar un pic lipsite de sens. Votez pentru bond-entertainment.

METROU MELODY (sau Dupamiezi Narcoleptice in U-Bahn pe Drumul spre Munca)

Uneori mi se intampla sa dorm pana tarziu chiar si in timpul saptamanii si sa o pornesc pe drumul spre munca la ore excesiv de inaintate spre pranz. In jur de ora 1 - 1:30 p.m.. Daca va aflati situati pe una dintre banchetele confortabile ale metroului U7, diectia Rathaus Spandau, undeva intre Bayerische platz si Blisser Strasse s-ar putea sa aveti parte de o supriza muzicala sau de un mini-duet; s-ar putea sa asistati fix la rmatoarea sceneta. Un barbat si o femeie intra in metrou. El va canta la chitara iar ea il va acompania la balalaica, o melodie usor tremurata dar nespus de duioasa, va va intrerupe sirul gandurilor si poate veti pica intr-o stare de usoara reverie. Poate va veti uita mai indeproape la ei si veti ramane impresionati de fragilitatea ei sau de aerul lui semidoct cu tacalie. Poate fiindca afara este deja inceput de noiembrie iar balalaica scanceste duios va veti gandi la ei ca la doi greieri mari aciuati in metrou, ba chiar ati incerca sa vi-i imaginati si in afara acestui scenariu banal, in intimitate. La fiecare tremurat mai patetic al balalacei pe care ea o tine in brate cu deosebita delicatete si peste care trupul ei subtire sta aplecat, ea isi ridica ochii mari catre el. Fiecare sincronizare a lor este din priviri. Cantecul lor dureaza doua statii. Finalul este abrupt si un pic mai alert, se uitaunudu-se iar unul la altul terminand cu zvacnire si capul dat un pic pe spate. Apoi el traverseaza vagonul pentru a strange umila contriburie a contemporanilor, iar ea il asteapta la capat, la una dintre usi, pe care vor iesi impreuna. Am crezut multa vreme ca vibratia dintre ei este dincolo de muzica, probabil ca sunt amanti. Incercam sa-mi imaginez acceasi scena din perspectiva lor, poate scenele cumulate cu melodia cea trista ca laitmotiv, poate refren al iubirii lor. Cum isi va aduce el aminte de ea peste timp. Cum isi vor aminti ei perioada asta din viata lor in prisma unei melodii. I-am intalnit in mai multe dupamiezi in care visam cu ochii deschisi si-i lasam sa-mi patrunda in ganduri. Apoi cand ii priveam mai atent ceva mi se parea nelalocul lui, un pic altfel..mi s-a intamplat de cateva ori sa am senzatia asta de neliniste de parca o piesa nu se potriveste la locul ei. ce este gresit in tablou? Melodia era la fel, balalaica, privirile ei, zvacnirea de final, acceasi tacalie, doar ca...privind cu atenitie mi-am dat seama ca nu reconosteam de fiecare data femeia. Femeile se schimbau.

Oricum, ca experienta berlineza, show-ul trebuie gustat. Ca plus de atractivitate apare si inpredictibilitatea fenomenului. Apariatia lor nu poate fi determinata cu exactitate dar se incadreaza cat de cat corect in parametrii stabiliti.

Ca substitut, am sa adaug aici un cantec evreiesc la balalaica ca sa va insoteasca in citirea articolului. Desi nu e originalul in cauza, este suficient de potrivit.

POETRY TO WEAR (sau ARTA PENTRU ZANE :) )

Galeriile Lumas Berlin, Fasanenstrasse 73, 10719 Berlin (c.neeon)

Sa transformi femeia in zeita sa o impodobesti cu flori, giuvaeruri, matasuri sau, in zilele noastre... cu motive geometrice. Sa o imbraci cameleonic in culorile timpului sau, sa o asortezi cu o zi de vara si sa-ti zambeasca dintr-o amintire a ta. Tot la Lumas, o fotografie care atrage atentia in vitrina: o fotografie de moda, semanand ca stil cu tablourile lui Klimt, dar moderna, cu motive simplificate, vibranta, abstracta si tinereasca. In spatele fotografiei o firma de design deja celebra, c.neeon; in spatele firmei doua fete tinere si cu foarte mult talent, Clara Leskovar si Doreen Schulz . Povestea lor e o poveste de succes care a prins foarte bine in Europa si State, dar mai ales in Japonia, unde au numeroase centre de expunere. Fotografia face parte din colectia Sunday Taste si e un moment dintr-o succesiune de momente alcatuind o povestea-atmosfera plina de poezie, creatiile lor dezvoltand o poveste in sine.

Dupa aceasta descoperire, am poftit tare mult sa experimentez live creatiile lor la fata locului. Asa ca fetelor, care va aflati prin Berlin si care sunteti amatoare de moda, let's go hunting! creatii c.neon se gasesc in urmatoarele locatii:

Konk
Adresse: Kleine Hamburger Straße 15
10117 Berlin
Tel: +49 30 28 09 78 39

WoodWood
Rochstrasse 4
10178 Berlin
Tel: +49 30 280 99 039

The Hunter
Winsstrasse 42
D-10405 Berlin

In acelasi ton cu motivul rasfatului, adaug si o tematica muzicala, Anita O'Day si "Peel me a grape"...

LIVING SCULPTURES (sau SUFLETUL GOLEMULUI)

Galeriile Lumas Berlin, Fasanenstrasse 73, 10719 Berlin (Joerg Maxzin)

„Whenever I look through a pair of glasses I am a different person and I don‘t like myself; I see more than I am supposed to see – the world seen more clearly is no longer in harmony with my inner world and I quickly put aside my glasses when my curiosity as to what this or that thing in the distance looks like has been satisfied.“ - Johann Wolfgang Goethe

Timpul curge continuu alterand spatiul real, ingloband metamorfoza continua in suvoi de instantanee prinse pe sfoara incolacit ca snurul viu intruchipand una dintre fiintele imaginare ale lui Al Taylor. Secunda dupa secunda, iar la un moment dat "Tzac!Tzac..sirul e taiat..", si fotograful a furat deja sufletul clipei. Sufletul clipei extras si cosmetizat, straluceste frumos intr-un etern continuu si expus la parada, dulce si amarui, o promisiune eterna, implinita nicicand, clipa furata din secventa, incadrata frumos,in rama neagra a imaterialului. Procesul fotografic devine astfel un fel de "chasing the moment", o vanatoare abstracta de imagini, de imprejurari, de emotii. Cum sa capturezi mai bine in moment emotiile, miscarea, siluetele si culorile? Poti ca artist sa creezi momentul, sa falsifici realul, sa confectionezi emotia?

Noiembrie in plina desfasurare. In Berlin luna noiembrie este printre altele si luna fotografiei. O pletora de expozitii si pletora de raspunsuri la intrebari. Momente delicioase de libera vizionare in cadrul galeriilor sau muzeelor. Galeriile Lumas ofera gratuit Joerg Maxzin, artist contemporan de origine germana. Expozitia sa - Living Sculptures - prezinta o perspectiva fotografica interesanta.

Fotografiile sale sunt sculpturi in lumina; pete de culoari vii infatisand siluete imprecis definite, invadate de lumina, in plina miscare, incordate, vii. apropiidu-se mai mult de pictura, stilul sau creaza impresia de delicat, vag, imponderal - ca si cum ar incerca sa picteze senzatii indefinite, figuri ale emotiilor imprecis conturate, fantome ale sufletului, amintri vagi, valuri. Lumina se interpune ca un val intre observator si imaginea expusa, lasand totusi sa infloreasca conturul si culoarea ca o esenta a lucrului in sine. Ochii invadati de lumina se deschid larg asupra lumii sensibile, orbitor de frumos momentul se infatiseaza estompat si vag, fragil si eteric. Prin omisiune imaginea se elibereaza de imperfectiuni, eliminarea detaliilor inutile devenind o cerinta estetica.Toate lucrarile expuse infatiseaza siluete inchise la culoare in diferite ipostaze. In fiecare lucrare siluetele sunt insotite de un accesorii care apar ca laitmotive unice si uneori repetitive, introducand culoarea si dand tenta contextuala imaginii. Fie ca sunt umbrele, lampioane, scaune, accesoriile personalizeaza siluetele pe care le insotesc, oferind perspectiva emotionala, fiind intr-un fel un substitut al caracteristicilor faciale.

Lucrarile mele favorite sunt Butterfly (I, II, III) expuse una langa alta ca un intreg. Jocul dualitatii mi se pare interesant, atat dualitatea culorilor, rosu si negru, cele doua silete formand un cuplu, umbrelele ca niste aripi asimetrice in tablourile individuale, dar creind simetrie atunci cand cele trei, lucrari sunt privite ca un intreg, Butterfly II reprezentand corpul, iar I si III reprezentand aripile fluturelui astfel creat. Cele trei tablouri pot fi trei instantanee ale unui dans cu umbrele rosii, un fluture ce da din aripi. Doua inimi vii, dansul sentimentelor, fluturele pe care-l simti in stomac...

Cealelalte favorite ale mele sunt Digital Dancers (I si II). Dualitatea este prezenta din nou. Prima fotografie pe nuante de rosu, cea de-a doua pe nuante de negru. In prima fotografie nu se distinge clar daca este vorba de una sau doua siluete. Miscarea se desprinde de trup si multimplica, in cea de-a doua siluetele sunt divizate clar si apar oarecum in opozitie sau in lupta, angajate intr-un un dans martial.

Foarte interesant mi s-a parut la aceasta tehnica faptul ca artistul a creat aceste imagini complet artificial. ele reprezinta fake moments, pentru realizarea carora au fost folosite sculpturi la scara redusa (1,20 m), modelate din plastilina si aranjate in studiou pe o scena artificiala. Sculptor la origine, fotograful se foloseste de aceasta pentru a introduce sculptura ca truc truc in fotografie. Tehnica fotografiilor "blurry" isi are originea si in superstitia unora porniti la vanatoarea de fantome cu aparatul de fotografiat dupa ei. De accea "Living Scupltures" apare ca o incercare de a prinde sufletul golemului, fotografii ale unei lumi inventate, expunandu-si inimile vii, etaland siluete zvelte si pandantivele lor magice pentru a lua fiinta.

Mult mai multe amanunte despre galerie artist si expoziti(a/ile) sale se gasesc la:
http://www.mdf-berlin.de/
http://www.joerg-maxzin.de/aktuell_english.html
http://www.lumas.de/?id=614&type=0&wid=1357&artist=585&ed=

"Why should the photosensitive plate not be able to record other rays or light beyond the perceptual range of the human eye? And so since the 1850s it has been claimed repeatedly that with the aid of photography the ghosts of the dead could be made visible – the vague faces or figures of close relatives or dead neighbors allegedly appeared in portrait photography."
(Dr. Wolfgang Ullrich, "Mystery, Spirit and Reflection - the Meaning of Blurredness")

"Apart from the attempt to present something supernatural, non-material or in some way or other unreal, there are several other types of pictures where blurredness plays an important part. Press photographers like using it because the picture then appears to have been taken hastily under extreme conditions."
(Dr. Wolfgang Ullrich, "Mystery, Spirit and Reflection - the Meaning of Blurredness")

EXPOZITIA FIINTELOR IMAGINARE

Niels Borch Jensen Galerie (Al Taylor)

http://www.berlin-kopenhagen.de/

O descoperire mica ca supliment pe langa o expozitie de fotografie: Galeriile Niels Borch Jensen il au invitat pana pe 15 Noiembrie pe artistul american Al Taylor. Lucrarile lui Taylor, extroverte si jucause, invita vizitatorul sa evadeze intr-o lume desenata, in care fire si texturi de grafit prind greutate pe fire de ata desenate si ele; o lume aparte in care desenele au propria greutate, propriul trup, bi sau tri-sau multi dimensional. Desenele ies din idei, prinzand forma si corp inainte de a se desprinde de hartie iar apoi sculpturile expuse prin galerie nu sunt altceva decat corpuri iesite din desen. Intruchipari ale acelorasi figuri sau fiinte vii in imaginatia artistului, prind viata si in realitate, impanzesc galeria expunandu-si contururile in diferite dimensiuni. Misterioase si ermetice ca intreaga lume creata. totusi artistul ofera indicii. Fiintele imaginare au denumiri compuse in functie de utilitate. exista mai multe desene cu enumerarea la scara mica a obiectelor inventate. Apoi fiecare obiect este preluat si infatisat separat, la scara mai mare si cu mai multe detalii. Exista in aceatsa lume si harti. hartile sunt compuse din pete de cerneala imbinate in peisaje ciudate, ca niste guguloaie promitand reliefuri si forme, creind iluzii. Proeminentele poarta nume, poate ale unor persoane, poate ale unor locuri, poate ale unor emotii. Poate fi o harta a vietii sentimentale a artistului. Nu ma pot abtine sa nu ma intreb dac aceste contiente desenate nu au cumva corpul lor real natural si firesc intr-o alta realitate. Artistul sondeaza spatiul si il reinventeaza infatisand peisaje noi parca mestecand formele si reflectadu-le disecat, sintetizate si cu o nota de umor. Un umor abstract, deschis de bon ton. Dimensiunea timp lipseste, ca sa prinda viata lucrarile imprumuta clipa prezenta, contactul direct este cel mai prielnic. Fiintele imaginare au dinamica si scurgere, dar nu au context. Lipsa contextului intriga. Fara context pot avea orice utilitate, pot fi orice. Numele atribuite lor devin credibile. Lucrarile nu se pretind a avea profunzime. Ai tendinta sa crezi ca asa ceva poate exista, asa cum ai avea tendinta sa crezi in existenta personajelor de desen animat. Desi incalca regilile formelor, artistul pastreaza regulile fizice, compunandu-si astfel iluzia.

Mai multe informatii despre artist se pot gasi la adresa:
http://www.artnet.de/Galleries/Exhibitions.asp?gid=424046290&cid=145543&rta=
http://www.artnet.de/Artists/ArtistHomePage.aspx?artist_id=423908506%26page_tab=Artworks_for_sale&source=-1